Gigi Becali, după anunțul că Mihai Rotaru renunță la Universitatea Craiova! „Am zis și eu că mă voi retrage, dacă nu-mi dă Domnul semne”

Publicat: 21/12/2022, 14:00

Gigi Becali, patronul FCSB, a vorbit despre retragerea lui Mihai Rotaru, principalul acționar al celor de la Universitatea Craiova.

Rotaru nu va mai investi la clubul din Bănie, după ce a preluat clubul în 2013.

Becali a anunțat că Rotaru a luat decizia bună și că, în curând, există varinta ca și el să nu mai investească la FCSB.

Gigi Becali, după anunțul că Mihai Rotaru renunță la Universitatea Craiova! „Am zis și eu că mă voi retrage, dacă nu-mi dă Domnul semne”

Mihai Rotaru nu va mai investi la Universitatea Craiova din vară, când se termină sezonul în Superliga.

„El nu este dușmanul meu. Într-un fel, este. Nu declarat, înrăit, dar este. Eu îi numesc dușmani, metaforic, pe cei care sunt împotriva mea la fotbal. Atunci și Craiova este dușman.

Voi spuneți că se retrage. Păi, ce să facă omul? Am înțeles că are 15-20 de milioane pagubă. Este idiot? Bă, Rotaru e băiat deștept, nu-și bate joc de familia și banii lui. A încercat omul. Și așa a făcut minuni până acum, că nu a intrat în faliment.

A mai vândut jucători, dar acum nu mai are ce să vândă. Zice: «Stai, mă, sunt idiot? Dau banii mei la fotbal? Și ce câștig?» Atunci omul normal că se retrage.

Cum am zis și eu că mă voi retrage, dacă nu-mi dă Domnul semne”, a spus Gigi Becali la Pro Arena.

„Când am intrat în fotbal, am vorbit cu Mustață. Mi-a spus: Băi, Gigi, pe noi nu ne interesează campionatul, ne interesează să batem Rapid și Dinamo. Și am topit Rapidul și o să-l topesc și mai mult anul ăsta, că deja am ajuns pe locul trei”, a mai declarat Gigi Becali pentru sursa citată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
România a fost lovită de un cutremur azi-noapte! Unde s-a resimțit seismul și ce magnitudine...
Ele îi ţin în formă pe jucătorii de la Naţionala României. Clasamentul celor mai frumoase...
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
Decizie pentru românii cu CONT la BANCĂ. E regulă de azi, 17 iunie, pentru cei...
Un film așteptat de toată lumea, pe Netflix. Fanii sunt nerăbdători
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Marina Almășan, despre ultimele momente din viața lui Victor Socaciu. Ce i-a adus, de fapt,...
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Unul din patru copii din lume este în pericol din cauza alimentelor sărace
×